Recomandări

  • Recomandări

    Tu pe cine ai salva dacă ai putea călători în timp? – Book Review ”Vei fi acolo?”

    Călătoria în timp este un subiect de ficțiune și deși lumea nu a ajuns încă la acel nivel, cu toții ne-am dori uneori să ne putem întoarce în timp pentru a schimba ceva în viața noastră. Pentru a putea strânge în brațe din nou pe cineva. Am primit cadou cartea ”Vei fi acolo?” de Guillaume Musso și sincer a stat puțin în biblioteca mea până să îi vină rândul. Acum, după ce am citit-o, nu am putut să nu îmi pun întrebarea dacă oare am reuși vreodată să ne întoarcem în timp și să avem ocazia să salvăm viața cuiva. Fiecare dintre noi are pe cineva drag care s-a stins…

  • Jurnal,  Recomandări

    Printre sentimente de octombrie – 8 lucruri pe care să le faci toamna asta

    Frumusețea lunii octombrie e interpretabilă pentru unii. Nu știu dacă e datorită faptului că sunt născută în octombrie, dar luna asta îmi dă sute de sentimente unice. E luna care schimbă natura, e luna care arată că totul în jurul nostru își schimbă la un moment dat forma; însă o schimbare care poate să aducă și mai multă bucurie în sufletele noastre, trebuie doar să dăm frâu liber dorinței de a fi fericiți. Da, da, e perioada gripelor, mai nou și a coronavirusului care a ajuns din vacanță, e luna în care elevii dau multe teste și studenții încep facultatea, dar totuși e luna în care ne bucurăm de căderea…

  • Jurnal,  Recomandări

    Iubirea care te face să simți fluturi în stomac

    Abonează-te la Newsletter Fluturii în stomac sunt un lucru frumos, care te fac să dansezi de fericire indiferent de vârstă.  Fiecare om vine cu o poveste, unii au povești mai încărcate, alții mai simple, unele povești sunt cu final fericit, iar altele cu visuri neîmplinite. Ceea ce e frumos e modul în care oamenii le transmit, emoțiile, sentimentele și trăiri resimțite cu aceeași intensitate, pentru că au avut parte de lucruri adevărate, care i-au făcut să simtă că trăiesc; care le-au dat acei fluturi în stomac. Fluturii din stomac Irina Binder a ales să spună o poveste de viață printr-o carte, numită „Fluturi”, și care din anul apariției a stârnit…

  • Lifestyle,  Recomandări

    În ritmuri de vară – 22 de lucruri pe care să le încerci vara asta

    De fiecare dată, vara vine la pachet cu multă eliberare. Începând din gimnaziu, pentru mine fiecare vară însemna să vin acasă, la țară, unde mă pot deconecta de la absolut tot și să pot merge în excursii, tabere sau în concediu cu familia. Fiecare vară m-a schimbat, pot să îți spun despre fiecare vară din viața mea ce a însemnat pentru mine; cel puțin de când reușesc să mi le aduc aminte. Însă, cea mai faină vară pe care v-o pot numi este vara lui 2019, vară în care am fost în 5 regiuni ale țării noastre și în alte 2 țări, there’s a long&amazing story. Vara aceasta se poartă…

  • Recomandări

    Despre dragoste și alți demoni

    Cred cu tărie că fiecare avem demonii noștri, fiecare avem o parte negativă care ne taie simțurile și scoate lucrurile întunecate. Totuși, viața ne oferă șansa de a ne cunoaște fața ascunsă și răul din noi, ne dă momente care să ne pună la încercare și prin care să crezi dincolo de normalul de zi cu zi. „Nu-i pe lume leac care să tămăduiască ceea ce nu tămăduiește fericirea”  este replica doctorului care vede dincolo de medicație, în „Despre dragoste și alți demoni”, o carte care îți va da un fior pe șira spinării și te va face să vezi dincolo de normalul cotidian. Scrisă de spaniolul Gabriel Garcia Marquez,…

  • Recomandări

    8 motive pentru care să alegi o destinație la munte

    Indiferent că e vacanță, sărbătoare sau perioadă normală de muncă, cu siguranță simți nevoia să te deconectezi puțin de la rutina pe care ți-ai creat-o. Nu trebuie să alegi destinații exotice sau foarte scumpe pentru a petrece un mini „concediu” undeva; trebuie doar să găsești un loc în care să te descoperi pe tine. Și crede-mă, nu e greu deloc. Inevitabil vei da peste un sat de vacanță, o cabană sau un loc aparte în care să te simți tu, doar caută puțin și încearcă.   Ca recomandare pentru luna aprilie, îți recomand să mergi la munte; să te distrezi și să petreci puțin timp de calitate cu cei dragi…

  • Recomandări

    Bridgerton Review – Recomandare Netflix

    Bridgerton este un serial care te transpune întru totul în regalitatea și finețea Angliei din 1812. Personal, nu pot spune că mă uit des la seriale sau filme de „epocă”; aici însă, am făcut o excepție. De la regulile societății, tensiunea creată de diferențele dintre sexe, influența ierarhizării în comunitate și până la ce înseamnă de fapt dragostea adevărată, Bridgerton ți le arată pe toate.  Bridgerton a fost pentru mai bine de 2 luni în top 10 recomandări pe Netflix România; își merită perfect locul și renumele pentru că este un serial care te duce în altă lume, una în care să te poți regăsi. Vă zic sincer că primele…