asertivitatea
Psihologie

Cum am putea să nu ne mai certăm niciodată? Ce este asertivitatea și cum să o folosim?

Fiecare lucru pe care îl spunem celor de lângă noi îi poate influența starea emoțională. Suntem adesea ghidați de emoții. Tentați să alegem calea ușoară, de a spune persoanei de lângă noi ceea ce ne trece prin minte. Totul fără a judeca câtuși de puțin situația.

În acest sens, sunt câteva mici trucuri pe care le poți folosi atunci când ai o discuție importantă cu o persoană, pentru a te asigura că ai o abordare cât mai plăcută și corectă față de el/ea.

Acest tip de comunicare care aduce doar beneficii relațiilor umane este asertivitatea, care pe cât de pompos sună, pe atât de simplu de înțeles este. Eu îți voi explica simplu și pe scurt ce înseamnă un limbaj asertiv și de ce ar trebui să îl folosim cu toții.

Ce este asertivitatea?

Conform Asociației Americane de Psihologie, asertivitatea este un stil adaptativ de comunicare în care o persoană își exprimă sentimentele și nevoile în mod direct, păstrând însă respectul față de ceilalți. În comunicarea asertivă, ambele persoane sunt considerate a fi la fel de importante, comunică eficient și se respectă reciproc. Lipsa asertivității (pasivitatea) poate contribui la depresie și anxietate, în timp ce abordările dezadaptative ale asertivității se pot manifesta ca agresivitate.

Știu, cuvinte pompoase, dar haide să îți spun mai simplu despre ce este vorba atunci când ne referim la asertivitate.

Asertivitatea, să fii asertiv, este atunci când îți pasă atât de sentimentele și opiniile tale, cât și de sentimentele, părerile și comportamentul celui sau celor din jurul tău. Ești asertiv atunci când într-o discuție poți lua în calcul și cum îl faci pe celălalt să se simtă. Însă, ești atent să nu îți depășești tu limitele pe care le suporți.

Ții minte ultima ceartă avută? Ai început să îi spui celuilalt cât de incompetent este sau cât de mult a greșit? Ai subliniat cu vârf și îndesat că tu nu ai greșit cu nimic și el/ea e cel de vină în dispută?

Ei bine, nu ai fost asertiv. Ai fost doar agresiv și nu ai stat sâ gândești ceea ce se întâmplă.

Atunci când suntem asertivi, alegem să privim ambele perspective. Suntem deschiși să ne asumăm și partea noastră de vină, dar și să îi explicăm celuilalt ce comportament a făcut nefavorabil în privința noastră, nu să îi atribuim automat eticheta de ”incompetent”. Îți voi explica în cele ce urmează la ce mă refer.

asertivitatea

Cum putem folosi asertivitatea?

Ei bine, aici e partea cea mai interesantă. Asertivitatea poate suna frumos ca și concept general, dar ce facem când chiar ne dorim să abordăm un astfel de comportament?

Gândește-te să ajungi la performanța de a nu a mai avea certuri isterice cu partenerul tău. Să ai puterea de a gestiona cu calm un conflict și să eviți o ceartă puternică.

Închipuie-ți să îți expui doleanțele și problemele fără să iști o ceartă care să îți afecteze starea și relația.

Mai mult decât atât, gândește-te la un context în care să nu te mai simți frustrat după ce ți-ai spus nemulțumirile. Sunt convinsă că adesea crezi că nimeni nu te înțelege, chiar dacă ai spus ceea ce te deranjează.

Dacă tu ai spus lucrurile într-un mod agresiv, cealaltă persoană va simți nevoia să se apere automat. Nu va mai fi interesată de problemele tale. Atunci când îți expui problema și discuți asertiv, vei obține din partea celuilalt atenție și înțelegere.

asertivitatea

Iată câteva modele de implementare a asertivității:

Exprimă-ți ideile clar – transmite-ți ideile și perspectivele în mod clar și deschis celui cu care comunici. Indiferent de cât de aprinsă este discuția, comunică direct opiniile pe care le ai.

Stabilește-ți clar limitele – spune nu atunci când simți nevoia. Nu fă lucruri pe care nu le dorești, fiindcă acestea vor duce la frustrare și reproșuri ulterioare.

Fii deschis la opinii – ascultă-l pe cel de lângă tine ce vrea să îți transmită și ia în calcul perspectiva lui. Trebuie să știi că fiecare avem un mod propriu de a percepe o situație și este important să oferi înțelegere.

Nu atribui etichete, evită să generalizezi un comportament – dacă te-a deranjat recent un anumit lucru la persoana de lângă, nu transpune acel aspect într-o etichetă generală, precum ”ești ignorant”, ”ești lipsit de respect”, ”ești idiot”, spune în schimb ”ceea ce ai făcut m-a afectat în x moduri”.

Cum ne poate îmbunătăți asertivitatea relațiile?

Atunci când te deranjează comportamentul celui de lângă tine, adresează-te mereu în raport cu acțiunea pe care a făcut-o atunci, nu adresa etichete generale. 

Spre exemplu, dacă iubitul/ iubita ta a fost neglijent/ă cu tine în ultima perioadă, nu generaliza spunând că ”Tu niciodată nu mă asculți/ Ești mereu un nepăsător”, pentru că acest lucru îl va face automat să se apare, iar conflicut va degenera.

În schimb, transmite-i modul în care acest lucru te-a făcut să te simți și ce părere ai tu despre acest lucru. De exemplu: ”Comportamentul tău din ultima perioadă m-a făcut să mă simt ignorată”, lucru ce va deschide o dicuția calmă și productivă.

Odată ce am învăța să implementăm stilul asertiv de comunicare în viața noastră, am putea să avem relații mai stabile, lipsite de certuri puternice și cu o mai bună înțelegere reciprocă.

Asertivitatea aduce o comunicare mai sănătoasă și mai eficientă. Ea oferă încredere și respect reciproc și te ajută să menții o relație sănătoasă pe termen lung.

Desigur, nu întotdeauna poți aborda un mod asertiv. Este important să îți cunoști limitele și să fii conștient că uneori te vei putea enerva atât de tare încât nici un stil de comunicare nu va mai conta. Vei spune tot ce crezi în acel moment.

Din acest punct de vedere, autocontrolul antrenat pe termen lung te va ajuta să ții în frâu și cele mai complicate situații.

asertivitatea

Nu suntem perfecți, dar putem avea grijă unii de alții

Prin asertivitate, putem să învățăm să avem mai multă grijă atât de noi, cât și de cei din jurul nostru.

Chiar dacă mai avem moment grele, situații stresante ori tensiuni față de cei din jurul nostru, este important să ținem cont de câteva aspecte esențiale pentru a face tot ce ne stă în putință să avem relații sănătoase cu oamenii cu care interacționăm. 

Asertivitatea se poate aplica în orice tip de relație. Fie ea de iubire, de muncă, de prietenie, familie. Doar încearcă, îți va schimba perspectiva.

Dacă ai alte sugestii, dacă crezi că am omis ceva sau dacă vrei să discutăm mai multe, nu ezita să mă contactezi:

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *