
Nu uita să ai încredere în tine!
Cu toții avem momentele noastre în care ne subestimăm, în care tindem să credem că nu ne mai iese nimic sau pur și simplu vrem să o lăsăm baltă. Întotdeauna mi-am dat silința cât de mult am putut în ceea ce aveam de făcut sau de îndeplinit; iar asta mi-a adus (aproape) mereu și rezultate pe măsură.
Totuși însă, lucrul pe care îl observ cel mai des în jurul meu este că nu suntem prea des lăsați să visăm cu ochii deschiși. Unora le sunt dictate alegerile de către familie; alții nu au posibilitatea sau resursele necesare să avanseze; altora pur și simplu nu le este dat niciun fel de ajutor și nu știu de unde să înceapă. Ori mai sunt cei care muncesc mult pentru ceea ce își doresc și mai și reușesc.
Mai multe despre mine
În unele momente, aleg să mă clasez în ultima categorie, deoarece până la 18 ani am muncit mult ca să îmi îndeplinesc anumite visuri și dorințe, fără să fie nimeni care să mă oblige de la spate să fac vreun lucru.
După ce am investit în liceu ore întregi de voluntariat, de dezvoltare personale, cursuri și multe ore petrecute la școală și învățând, am reușit să îmi ating 4 mari scopuri ”de final de liceu”: am luat permisul de conducere, am luat notă foarte bună în BAC (9,70), am fost admisă la facultatea pe care mi-o doresc cu adevărat și am semnat un contrat de muncă pentru funcția de copywriter în publicitate.
Pe toate astea 4 mi le-am dorit foarte mult și am muncit cu adevărat ca să le obțin. De 8 ani de zile (din clasa a V-a) stau separat de părinții mei, pentru a putea studia în Oradea. De la 10 ani am învățat că pentru ceea ce îmi doresc, trebuie să muncesc.
Găsește-ți propria ambiție
Nu va fi nimeni lângă noi toată viața să ne împingă de la spate, să ne spună ce sau când să facem. Dacă nu ai ambiția ta proprie de a te pune să faci ceva, nu ai cum să avansezi.
Și știu, e un lucru aproape clișeic pe care îl auzi în stânga și în dreapta. E normal să nu ai motivație uneori; e normal să mai renunți la anumite lucruri pentru a reuși în altele; e normal să sacrifici anumite aspecte; e normal să îți dorești și să îți îndeplinești orice vis.
Ceea ce am vrut să transmit prin exemplul meu e un scurt mesaj de încurajare.
Indiferent cât de greu ți se pare sau oricât de demoralizat ai fi, nu renunța să lupți pentru ceea ce îți dorești; când vei trage linie vei fi mai mult decât mândră/mândru de tine.:)
Ai încredere în tine
Estee Lauder spunea: ”Când credeam că nu mai pot continua, m-am forțat să merg mai departe. Succesul meu nu se bazează pe noroc, ci pe perseverență.”
Și exact asta trebuie să facă fiecare dintre noi. Mi se pare aiurea când văd oameni, în deoseb adulți care ajung să se complacă într-o viață tristă, monotonă, care nu îi face fericiți. E mult mai greu să te duci pe drumul visat când ai multe responsabilități în viață, asemeni unui adult de care depinde și o familie. Alege să îți creionezi viața și drumul încă din băncile școlii după cum visezi și crezi că este cel mai bine pentru tine; cei care chicotesc pe la spate în 5 ani nu vor mai însemna absolut nimic.
La final, sperând că te-am ajutat puțin, te las cu un citat care mie mi-a plăcut:



S-ar putea să-ți placă și

Tu ce i-ai spune copilului interior? – bucurii inocente
22 octombrie 2022
Un an de online și de visuri năruite
11 martie 2021