Despre dragoste și alți demoni - Lorena-Clara's Blog

Cred cu tărie că fiecare avem demonii noștri, fiecare avem o parte negativă care ne taie simțurile și scoate lucrurile întunecate. Totuși, viața ne oferă șansa de a ne cunoaște fața ascunsă și răul din noi, ne dă momente care să ne pună la încercare și prin care să crezi dincolo de normalul de zi cu zi.

„Nu-i pe lume leac care să tămăduiască ceea ce nu tămăduiește fericirea” este replica doctorului care vede dincolo de medicație, în „Despre dragoste și alți demoni”, o carte care îți va da un fior pe șira spinării și te va face să vezi dincolo de normalul cotidian. Scrisă de spaniolul Gabriel Garcia Marquez, povestea te duce prin credința divină și nebunia Satanei, dar și prin puterea omului de a fi fericit și de a alege să iubească, mai întâi de toate.

Un mister în blestem, dezlegat de dragoste

Întreaga poveste încearcă să dezlege un mister: Este sau nu Sierva Maria posedată de diavol?

Urâtă de părinți și trăind printre sclavii negri ai familiei, fetița este un chip rece și distant de lume, dar care se destinde în prezența oamenilor potriviți. Are un păr lung care crește permanent după moartea ei, care este de altfel și punctul de pornire a fanteziilor autorului. În urma momentului în care a fost mușcată de un câine turbat, tatăl se apropie de ea și își dă seama că o iubește, însă în același timp își dă seama că fata pe care a regăsit-o emoțional, se pierde de fapt nu de turbare, ci posedată de demoni. Regăsindu-și credința în Dumnezeu, alege să își lase fata în mâinile Mănăstirii Santa Clara, unde încep să se petreacă fenomene supranaturale și unde fetița, devenind între timp femeie, acaparează tot ce este în jurul ei, chiar dacă trăiește într-o simplă și înghesuită celulă.

"Niciun nebun nu-i nebun dacă ești de acord cu rațiunile lui"

De la servitorii Mănăstirii, la părinții fetei și până la înalții bisericii și țării, cu toții își schimbă rațiunile și crezurile pe parcursul poveștii. Preoți se îmbolnăvesc și mor în încercarea exorcizării fetei, mama, în ciuda aparențelor, recunoaște cele mai mari suferințe ale ei și se regăsește în bucuria că fata nu e moartă încă, tatăl se retrage în singurătate, iar cel care avea inițial să îi fie exorcistul, cel care tânjea după credință și trăia în cultură, post, rugăciune și iubire față de Dumnezeu, ajunge să se îndrăgostească de sufletul fetei înconjurat de demoni, de frumusețea din spatele răului care îi curgea prin venele firave ale corpului și își trece peste orice principiu pentru a-i destăinui nebunia lui unei altei nebunii. Acesta însă ajunge să fie acaparat de un amestec de divinitate, dragoste și demoni, totul într-o scenă ce arată nebunia curată a omului atunci când iubește.

„Când stau și mă gândesc unde am ajuns, și pe ce căi tu mi-ai purtat orbirea”

„Mă voi sfârși, căci m-am predat nevolnic/ Cui va fi știind în chinuri să mă piardă”

Eternitatea în fiecare speranță

Dorința de regăsire, de a reuși să trăiască fericită și de a se uni cu cel care îi este destinat se regăsește pe parcursul întregii povești; Sierva Maria se regăsește de nenumărate ori

în vis mâncând dintr-un ciorchine care veșnic nu se termină. Una câte una, fiecare boabă de strugure o ducea mai aproape de ideal, dar totuși era încă atât de departe; într-o infinitate de visuri și dorințe, de nevoi și porniri arzătoare. Bărbatul i-a promis salvarea, i-a dorit mai mult ca oricine să arate că Dumnezeu e mai puternic decât diavolii, însă a căzut într-un cerc vicios, într-o lume pe care nu a mai putut să o controleze, au conturat dragostea uitând de orice alt simți și s-au lăsat pradă nevoilor, ajungând fiecare în punctele culminante ale disperării.

Trăind cu râvna unei vieți fără sfârșit și totuși...

„În Apocalipsă se vestește ziua în care nu va mai răsări niciodată soarele. Deie Domnul să fie astăzi.” Ar fi ales amândoi să moară din iubire, să trăiască fiecare moment ca și cum totul ar fi veșnic, dar totuși, au trăit cu speranța că lumea se va termina odată cu ei. În același fel în care, vei trăi și tu un moment cu acel om special în care să poți spune că lumea s-ar putea sfârși în zori, că ai fi de acord să nu mai vadă nimeni pe pământ lumina soarelui, atâta timp cât ultima clipă ar fi lângă acea persoană care îți dă totul, îți dă mai mult decât viață.

O iubire plină de demoni și puritate divină

Chiar dacă fata distrugea totul în calea ei și se lăsa condusă de diavol, în brațele lui era pură și simplu om al lui Dumnezeu, lângă el devenea înger și chipul îi strălucea divin. Așa o vedea și el, îi stăpânea demonii și o iubea pentru chipul pe care i l-a dat Dumnezeu, dar și pentru nebunia iadului.

Trăim ca în „Despre dragoste și alți demoni”

La fel ca în „Despre dragoste și alți demoni”, trebuie să alegem omul care să ne stăpânească răul și alături de care să fim bucuria lăsată de Dumnezeu pe Pământ, să fim împreună o singură ființă și să ne împleticim în dragoste, să alegem să murim pentru ceea ce iubim, pentru acea speranță eternă.

„dragostea era un sentiment împotriva naturii, condamnând doi necunoscuți la o dependență meschină și nesănătoasă, cu atât mai efemeră, cu cât e mai intensă.”

Cu o poveste atât de intensă, îți recomand cu aceeași intensitate să citești cartea și să trăiești și tu puțin dincolo de normal, să vezi binele și răul din lume și să vezi cum dragostea poate să te ridice la cer, dar te poate și omorî.