Împreună sau separat - Lorena-Clara's Blog

Sunt sigură că ai avut mulți cei mai buni prieteni în perioada preadolescentină și mai apoi în adolescență, oameni pe care credeai că îi vei avea alături toată viața; că veți ajunge la bătrânețe să vă beți cafeaua împreună în timp ce vă uitați la nepoți cum se joacă în curte. Le spuneai totul, fiecare dramă de copil, fiecare mesaj dat cu frică, fiecare pupic furat de la cel pe care îl plăceai. Știi și tu, erau momente simple, momente în care stăteați până seara târziu la v-ați ascunselea la colț de bloc sau de stradă și prelungeați cât mai mult momentul intrării în casă. Erați juliți în genunchi și în coate și nu conta, ieșeați afară în hainele pe care le prindeați și stăteați ore-n șir împărțind amintiri. Ai împărțit lucruri din tine cu oameni care probabil acum abia te mai salută pe stradă, dar atunci erau totul pentru tine.

Cândva eram toți împreună, acum suntem separat

În timp, acele momente perfecte s-au transformat în trădări, certuri, drame, separarea în anturaje diferite. Acela a fost punctul în care ați început să vă formați ca oameni, să vă dați seama dacă aveți lucruri în comun sau nu. Unii rămân toată viața prieteni cu grupul lor din copilărie, dar poate puțin mai dați prin sită, adică un grup care s-a ales singur cu timpul. Aceleași impresii le avem despre cel mai bun prieten. Pot să zic că în copilărie am avut vreo 4 ”cele mai bune prietene” la care zic deschis că am ținut la ele ca la niște surori. Dar fiecare acea prietenie pe care o consideram de-o viață, s-a sfărâmat odată cu anturajele diferite, perspectivele diferite sau simpla trecere a timpului. Totuși, de la fiecare am învățat câte o lecție. Acum, am o prietenie, cea mai lungă și sinceră, de 7 ani, care deși la început nu era atât de apropiată, păstrând constant legătura, ne-am dat seama cu timpul că suntem una pentru cealaltă, că putem să nu ne vedem câteva luni, dar să ne sunăm cu lacrimi în ochi și să ne ajutăm. Cu atât mai mult, mai am prietenii reale care au depășit 2-3 ani și sunt oamenii în care am cu adevărat încredere; oameni care chiar dacă o vom lua la un moment dat pe drumuri diferite, ne vom întâlni ani mai târziu și vom fi la fel ca și cum am fi vorbit zilnic.

Cândva eram toți împreună, acum suntem separat. Trebuie să știi când o persoană are nevoie să plece, chiar dacă ea nu își dă seama de asta sau vrea doar să rămână aproape de tine. Dacă ceva se rupe, nimic nu mai e la fel. Vor veni din nou și din nou alți oameni și încet îți vei da seama care sunt prietenii și care sunt cunoștințele; vei alege să investești în oamenii care țin cu adevărat la tine; eu una, la 17 ani îmi număr prietenii adevărați pe degetele de la o mână, chiar dacă pot să spun că am zeci de cunoștințe. Ca o calitate și un defect, sunt bună la suflet și investesc în oameni, iar până acuma, acest lucru m-a învățat în cine se merită cu adevărat să investești, ca să pot să fiu și eu bine.

Odată însă ce prieteniile copilăriei ne-au „călit” și ne-au învățat cum sunt oamenii, începem să ne dăm seama de ce vrem de la cei din jurul nostru; de la acel cerc restrâns de oameni în care avem încredere, dar și de la partenerul de viață.

Dar când cineva devine mai mult decât prieten

Cu siguranță la 16-17-18 ani nu poți să știi cu adevărat de ce om ai nevoie lângă tine sau cum să îți dai seama cine e jumătatea ta; dar acei fluturi în stomac, acele săruturi, acele discuții lungi despre tot și toate, acele momente de iubire pură între doi copii puțini mai mari, te fac cu adevărat să vezi cum un om îți poate schimba viața; ori cel puțin percepția asupra vieții tale. E perioada în care dai de băieți, respectiv fete, după caz, care îți vor arăta ce e și ce nu e compatibil cu tine, te vei îndrăgosti al naibii de tare și vei simți că toată lumea e la picioarele tale, vei ține minte prima iubire adevărată tot restul vieții tale, le vei povesti copiilor tăi toate întâlnirile eșuate, toate eșecurile în relații și prietenii pierdute și cum toate te-au educat și format în așa fel încât să ajungi la persoana cu care le-ai dat viață lor.

O persoană te poate duce până în al nouălea cer, dar te va lăsa să cazi în gol când te aștepți mai puțin. Te va durea, vei plânge, vei petrece nopți gândindu-te cu cei ai greșit, ce puteai face mai bine sau de ce ți se întâmplă asta ție, dar uite că așa a fost să fie. Ai avut nevoie de asta, cum ai nevoie de fiecare experiență pe care viața ți-o dă. Fiecare om vine în viața ta cu un motiv, iar dacă pleacă, fii sigur că ți-a lăsat o lecție, lecție pe care trebuie să o accepți și să mergi mai departe; pentru că de fiecare dată când ajungi în impas cu cineva, trebuie să vezi dacă puteți lupta mai departe împreună, dacă vă înțelegi în mod real, dacă sunteți compatibili și până la urmă, dacă veți continua împreună sau separat.