
Bridgerton Review – Recomandare Netflix
Bridgerton este un serial care te transpune întru totul în regalitatea și finețea Angliei din 1812. Personal, nu pot spune că mă uit des la seriale sau filme de „epocă”; aici însă, am făcut o excepție. De la regulile societății, tensiunea creată de diferențele dintre sexe, influența ierarhizării în comunitate și până la ce înseamnă de fapt dragostea adevărată, Bridgerton ți le arată pe toate.
Bridgerton a fost pentru mai bine de 2 luni în top 10 recomandări pe Netflix România; își merită perfect locul și renumele pentru că este un serial care te duce în altă lume, una în care să te poți regăsi.
Vă zic sincer că primele 20 de minute din primul episod mi s-au părut extraordinar de plictisitoare; mai ales pentru accentul lor britanic, ținutele parcă dintr-o altă lume, comportamentul regal și toată povestea atipică. Totuși, până la finalul primului episod m-am declarat captivată de lumea regală a Angliei de acum 2 secole. Am început să înțeleg mentalitatea de atunci, un lucru care te ajută mult ca să te prinzi de cum vor decurge lucrurile.
Bridgerton e o poveste de iubire unică

Finețea personajului principal, Daphne, întruchipează farmecul și puterea feminină rară de atunci; ea face diferența într-o societate în care femeia trebuie să meargă după cuvântul bărbatului și după titlul ierarhic din comunitatea sa. Ea dă dovadă de caracter, acel tip de domnișoară, ajunsă femeie pe parcurs, care luptă pentru ceea ce își dorește, reușind să îl facă chiar pe prinț să se îndrăgostească de ea.(și nu e doar o expresie). Chiar dacă prințul i-ar fi putut oferi siguranță, un titlu, un viitor regal și influență, Daphne Bridgerton alege să riște toată reputația familiei ei pentru a-l convinge pe duce, Duke, să se căsătorească cu ea. Ea demonstrează că poate să lupte și ea pentru iubire, indiferent de obstacole, doar ca să aibă lângă ea bărbatul iubit.
Duke, traumatizat de tatăl său, i-a promis pe patul de moarte că nu va aduce nici un moștenitor, ca neamul lor să se stingă o dată cu el; din acest motiv, deși o iubea pe Daphne, nu voia să se căsătorească. Aici vă las pe voi să aflați dacă iubirea dintre cei doi va învinge sau nu, pentru că acțiunea serialului te face să simți trăiri vaste, în care vei realiza dacă merită sau nu să lupți pentru iubirea adevărată; mai bine zis, dacă alegi partea ușoară, ceea ce ți se oferă pe tavă sau alegi să lupți pentru ceea ce vrei cu adevărat.
Din partea mea, serialul are 5 stele din 5; este de departe printre singurele seriale care m-au ținut lângă ecran până le-am terminat.
Câteva detalii
- Pe IMDb are 7.3/10;
- primul sezon are 8 episoade;
- s-a anunțat oficial că urmează să apară și sezonul 2;
- este realizat în regia lui Chris Van Dusen, de altfel singurul de pe Netflix creat de el;
- pe Netflix spune că „Acest program este: Înduioșător, Ingenios, Emoționant”;
- Genul: Dramă, Seriale bazate pe cărți, Filme de epocă;
- merită văzut.
Dacă te-am convins să îl vizionezi, te invit să îmi spui părerea ta despre el când l-ai terminat.


S-ar putea să-ți placă și

Printre sentimente de octombrie – 8 lucruri pe care să le faci toamna asta
14 octombrie 2021
Iubirea care te face să simți fluturi în stomac
29 august 2021