
Urmează-ți pasiunea și inspiră-i pe cei din jur!
Pasiunea e cea care ne poate face viața mai frumoasă; indiferent de cât de des o practicăm, pasiunea aduce de la sine multe trăiri unice. Mai mult decât atât, o pasiune reprezintă talentul tău nativ dus la un nivel de practică constantă, de valorificare a ta prin muncă, ca să dai în lume energia ta internă, „harul” cu care ai fost înzestrat de cineva de sus.
Ce te face fericit?
Pe mine mă face fericită să scriu. Nu contează câte ore petrec lucrând la acest site sau câte zile în șir stau storcându-mi creierul ca să găsesc subiecte relevante pentru blog. De multe ori însă, las gânditul la o parte; îmi iau laptop-ul în brațe și fac ceea ce mă face să mă simt bine; să uit de toate și să mă bucur de moment. Asta înseamnă pasiune. Dacă atunci când faci ceva te simți bine, împlinit cu tine și renunți să îți mai pese de ce va zice x și y, felicitări, îți urmezi pasiunea!
Ce te motivează să te ridici din pat dimineața?
Poate sună clișeic, dar sunt convinsă că școala online sau job-ul tău nu sunt chiar principalele motive care te fac să sari din pat dimineața. Probabil că amâni de câteva ori alarma, te tragi cu greu până în bucătărie să îți faci cafeaua, te mai gândești de vreo două ori dacă să te pui la loc să dormi sau nu; și uite așa ajungi să tragi de tine într-o rutină zilnică care te chinuie.
În acest mod nu vreau să mă văd trăind în viitor, îmi doresc ca fiecare dimineață, sau mă rog, majoritatea dimineților, să fie pline de energie, de dorință și pasiune. Vreau ca fiecare dimineață să însemne o șansă de a lucra la îndeplinirea visului meu.
Cum îți dai seama de pasiunea ta?
Personal, îmi venea ușor să scriu încă de când eram mică, dar nu m-am gândit niciodată serios la scris. De-a lungul liceului am ales să mă înscriu în activități extra-școlare din domeniul scrierii, ajungând în timp să coordonez echipe de redacție a unor diferite organizații. Fără să îmi dau seama îmi urmam pasiunea. M-am redescoperit pe parcursul pandemiei și mi-am dat seama ce înseamnă, de fapt, pasiunea în viața mea. Mi-a fost, în schimb, frică să recunosc că scrisul e în mod real o adevărată pasiune. De fapt, am realizat că aveam în mine o frică de a-mi urma pasiunea în viitoarea mea carieră. De ce? Pentru că „din scriere nu poți să trăiești”, „jurnalismul în România înseamnă știrile de la ora 5 și noutăți mondene”. Într-o oarecare măsură de adevărat, dar am ajuns la concluzia că dacă îmi doresc cu adevărat, pot face altceva. Pot să trăiesc așa cum îmi doresc să trăiesc, să imi urmez pasiunea, să visez și să pun în aplicare.
Tu îți urmezi pasiunea?
Nu contează că ți-e frică. Nu contează că nimeni nu te susține. Nu contează că acel lucru care te pasionează nu e de impact într-o viitoare carieră.
Dacă îți place să scrii, fă-o; indiferent dacă ai șanse să trăiești sau nu din scris, eu am început și iubesc ceea ce fac.
Dacă ești talentat la cântat, fă-o; nu au relevanță hate-ul sau comentariile aiurea. Uite aici cum un prieten de-al meu, Andrei Lupu, a avut curaj să își urmeze pasiunea; ascultă-i piesa aici pentru o stare de bine.
Dacă îți place să joci teatru, fă-o; ignoră când ți se zice că actorii sunt muritori de foame.
Dacă ai o pasiune pentru design și desen, fă-o; pune-te pe treabă și investește în ceea ce iubești să faci. Un adevărat talent și dedicare pentru design are Cătălin Gherman, care se ocupă de PR-ul Consiliului Județean al Elevilor Bihor și se valorifică enorm prin ceea ce face, aici e pagina lui de Instagram.
Dacă iubești să joci jocuri video, fă-o; fă-ți un canal de youtube și dă ce ai mai bun din tine.
Dacă ești pasionat de social media, începe și lucrează la visul tău. Oliviu Codrean, un alt prieten de-al meu, a început să lucreze la pagini de Instagram de 2 ani de zile, iar la 16 ani are deja o pagină de fitness, o altă pasiune de a lui, cu peste 12k urmăritor: aruncă o privire aici, merită.
Prietenii tăi te pot inspira
Am dat ca exemplu mai sus 3 adolescenți care pot fi luați drept model, toți prieteni de-ai mei, care își urmează pasiunea. Au curajul de a face asta; învață din greșeli și ajung să aibă rezultate vizibile de la o vârsta la care mulți preferă să piardă timpul. Nu are sens să stai să asculți ce zic cei negativiști din jurul tău despre tine și despre meseria pe care vrei să o ai la un moment dat. Înconjoară-te de oameni care să te motiveze și să te susțină în ceea ce faci. Ascultă-ți sufletul și pune cap la cap ceea ce iubești cu nevoile pe care ți le poate satisface. Te poți gândi la această pasiune ca la un job part-time, ca la o sursă de venit sau doar ca la un simplu mod de a fi fericit. Nu mai sta pe gânduri, e viața ta.
Lasă-te inspirat și de cei cu experiență
Fiecare dintre noi muncește o viață ca să fie împlinit și fericit; ca să ajungă în punctul în care să poată să spună: „Uite! Așa mă visam când eram mic.” Îți dau două exemple de oameni care au muncit pentru visul lor și care m-au inspirat în a-mi urma pasiunea:
Mircea Cărtărescu e fără doar și poate o comoară a literaturii românești. Am avut ocazia să îl cunosc la o premieră de carte, la Oradea, iar unele dintre cuvintele pe care ni le-a spus și care m-au inspirat în mod real au fost: „Fiecare scriitor, care merită acest nume, scrie pentru el însuși și pentru cei care au o enciclopedie interioară la fel”. Despre această experiență am scris mai multe pe Blogul EduBiz și despre care te invit să citești mai multe aici.
Cu Ioan F. Pop, directorul Muzeului „Iosif Vulcan” Oradea, am avut ocazia de a mă întâlni în cadrul unui proiect pentru a-i lua un interviu despre Mihai Eminescu și Iosif Vulcan. Vă zic sincer că interviul a durat undeva la nici 20 de minute, dar am mai petrecut încă aproape 40 de minute discutând. Pasionat fiind de literatură și un scriitor desăvârșit, nu am omis să îi cer părerea referitoare la un viitor în scriere, ceea ce mi-a rămas puternic în minte a fost când mi-a zis că: „Am plătit cu mulți nebani ca să pot ajunge acum să trăiesc cum vreau: scriu, citesc, îmi petrec timpul la muzeu și sunt plătit pentru a-mi trăi pasiunea.”


S-ar putea să-ți placă și

Împreună sau separat
15 aprilie 2021
Ce este Consiliul Elevilor? – experiența din ”spatele cortinei”
31 august 2022