Jurnal

Zâmbete sub măști – an de pandemie în retrospectivă

A fost un an….mhm, nu. Nu am cum să îl descriu, nici nu știu dacă pot să îi găsesc un cuvânt reprezentativ, în afară de pandemie. Anul trecut pe vremea asta ne bucuram de viețile noastre normale; am petrecut de Crăciun și urma să ne distrăm și mai mult de revelion. Majoritatea am zis că 2020 va fi anul nostru, „douăzeci douăzeci” era speranța tuturor, era un nou început. Viața ne-a dat o palmă, cum obișnuiește să facă de obicei. De data asta însă, această palmă ne-a culcat pe toți la pământ.

Ne-am bucurat de minune când s-au închis școlile în 10 martie. Ironia face că fix cu câteva zile înainte de închidere ajunsesem dintr-o excursie din Istanbul, excursie care a venit la limita libertății pentru acest an. Totuși, aceste 2 săptămâni de ”vacanță” au continuat, iar gluma deja era una proastă. Am ajuns să facem școală online, să ne închidem în case și să golim toate magazinele de hârtie igienică și făină, de parcă eram la un pas de apocalipsă. Ghiciți ce, apocalipsa nu a venit, însă venea tot la câteva seri Arafat pe ecranul TV-ului. Stăteam ghemuită în fața televizorului și ascultam în declarațiile de presă cum vin noi vești, una după alta; restricții tot mai multe și mi se părea că trăim un adevărat film. Încetul cu încetul mi-am dat seama că lumea o ia razna.

Am avut când am clacat, cum cred că fiecăruia i s-a întâmplat; și uite că acum, acesta e noul normal, cu măști pe față și zâmbete ascunse.

Un calendar retrospectiv de pandemie:

8 decembrie 2019 – Primul caz de coronavirus confirmat în China;
11 ianuarie 2020 – Primul deces de COVID-19 în Wuhan, China;
24 ianuarie 2020 – Primele cazuri de coronavirus ajung în Europa(primele 3 cazuri în Franța);
30 ianuarie 2020 – OMS declară coronavirus ca o urgență de sănătate publică internațională;
26 februarie 2020 – Primul caz de coronavirus în România;
10 martie 2020 –  Închiderea școlilor în România;
11 martie 2020 – Declararea oficială de către Organizația Mondială a Sănătății ca pandemie a virusului SARS-CoV-2;
16 martie 2020 – România declară stare de urgență;
6 noiembrie 2020 – România înregistrează cele mai multe cazuri noi într-o zi (10.260);
11 noiembrie 2020 – Cel mai mare număr de decese în România în 24 de ore (203).

Și uitați așa am ajuns să ne petrecem sărbătorile în singura pandemie globală din ultimii 100 de ani

Am stat în carantină.

Am completat zeci de declarații.

Ne-am apucat de sport.

Ne-am dezvoltat pasiunile.

Ne-a fost frică.

Am restrâns grupurile de prieteni.

Am stat în casă.

Am purtat mască.

Ne-am făcut rană pe mâini de la dezinfectant.

Am prins și câteva petreceri.

Am anulat evenimente.

Ne-am văzut doar prin monitoarele unor gadget-uri.

Ne-am mutat în online.

Ne-am ascuns zâmbetele.

Am obosit.

Ne-am dezumanizat.

Ne-am unit.

Ne-am răzvrătit.

Ne-am spus părerea.

Am plâns.

Am râs.

Am luptat.

Am pierdut.

Am câștigat.

Am reușit.

AM REUȘIT!

După un an întreg, un an pe care eu una nu îl pot limita la un singur cuvânt, putem spune că am fost cu adevărat căliți de viață; fie că am ținut cu realitatea, fie că am fost în rând cu conspiraționiștii și ideile despre Bill Gates. A fost un an care ne-a făcut să simțim că trăim. A trecut foarte repede, dar privind în urmă(deși nu e chiar o plăcere), realizăm că s-au întâmplat extrem de multe.

Personal, cel mai mult m-a afectat toată mascarada cu școala online. Obișnuiam să fiu foarte activă, fiind implicată în multe activități, iar momentul în care am ajuns să fac totul doar de pe laptop mi-a dat de gândit. Deși a fost o experiență grea, mi-a deschis ochii în multe direcții; mi-am dat un refresh, iar în această perioadă mai mult ca oricând vreau să îmi dau seama de ce și cum vreau să fac în 2021; nu mai e timp de pierdut.

Sunt recunoscătoare că am trecut până acum fără ca pandemia să mă afecteze prea mult din punct de vedere al sănătății; trebuie să te bucuri de binele pe care îl ai, pentru că oricând poate să fie totul mult mai rău.

Acest Blog a fost gura mea de aer, îmi doream de mult să mă afirm în ceea ce iubesc cel mai mult să fac, iar acum mai mult ca niciodată am ocazia. Am început această aventură în octombrie, sărbătorind 17 ani, iar tot ceea ce urmează are rădăcinile în acest an, care a avut și bune și rele.

Pandemie sau nu, cu toții am învățat multe în acest an, iar indiferent ce va mai fi de acum înainte și ce se va mai întâmpla în acest film de o comedie tragică, felicitări luptătorule, ai reușit!

Haideți să sperăm cu toții la un 2021 mai bun, mai sănătos, mai așa cum ne dorim 🙂

Tu ce lași în 2020?📜

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.