Lifestyle

Cum să fii mai productiv? – făcând ceea ce îți place

De când cu pandemia, eu una m-am putut implica în și mai multe activități; înainte ajungeam seara la 8 acasă, acum închid laptop-ul seara la 10 sau îl mai țin pentru un joc de cărți de cruce online:).  Cel mai mult timp câștigat e pentru că acum doar schimb printr-un click meeting-urile și nu tramvaiele. Asta și faptul că acum termin zilnic orele de la școală în jurul orei 12, nu 14 cum era programul de școală „normal”, sau de fapt anormalul de acum.

Totuuuuși, asta nu înseamnă că reușesc să rămân și productivă, pentru că o dată cu comoditatea căminului, apare și comoditatea alegerii pierderii de vreme pe Tiktok, somnului de amiază(care chiar e recomandat), răspunsul la mesajele de pe Instagram(pentru că avem nevoie de socializare) sau uitatul pe pereți (cum ar zice profesorii dacă am fi în clasă).

Acum nu mă voi referi la orele online, pentru că oricum se apropie vacanța și vom avea alte preocupări principale. Uite, exact la asta vreau să te ajut. Cum să fii mai productiv făcând ceea ce îți place în vacanță.

Stabilește-ți de la început ce vrei să faci vacanța asta

Eu, de exemplu, îmi propun să lucrez la niște articole și la câteva proiecte. Pe lângă asta, îmi propun să citesc și să mă relaxez, dar și să petrec timp cu cei dragi. Pentru toate astea însă, am nevoie, la fel cum vei avea și tu dacă nu vrei să pierzi timpul degeaba, de niște tips&tricks-uri pe care să le folosești ca să ai o vacanță de iarnă în care să te ajuți pe tine:)

1. Ia pauze des

Personal prefer să lucrez continuu până știu că termin un lucru, dar la final sunt și eu la fel de terminată. Îți propun să iei pauze după fiecare oră de lucru sau ori de câte ori simți tu că ai nevoie. DA!! te poți uita pe Tiktok, da scroll pe Instagram, să vorbești pe un apel cu prietenii, orice te face să te deconectezi și să îți iei gândul de la ce e în jurul tău.

2. Fă un To-Do list

Crede-mă că nici eu nu stau să îmi pun tot ce am de făcut la minut, it’s not about that. Eu una prefer să îmi lipesc lângă birou sticky notes cu lucrurile pe care le am de făcut. Dacă nu reușesc să le bifez pe toate azi, știi și tu bine că și mâine e o zi.

3. Evită multitasking-ul

Pe ăsta îl folosesc cel mai mult la orele online, din păcate. Creierul nostru este suprasolicitat să facă mai multe lucruri în același timp. Da, poți avea atenție distributivă, dar nu te poți concentra și rezolva mai ales mai multe lucruri în același timp. În loc de asta, ia orice ți-ai propus să faci pe rând. Începe cu alea de care nu ai chef, ca să îți păstrezi entuziasmul pentru lucrurile pe care abia aștepți să le faci.

4. Pune-ți muzică în fundal

E vremea colindelor, pune-ți un ambient muzical în timp ce citești, scrii, desenezi, lucrezi la un proiect, gătești sau faci curat în casă. Pe lângă asta, poți începe cu melodia ta preferată sau acea melodie care te va face să dansezi și care te umple de energie.

5. Dacă ai de învățat, învață cu cineva

Poate ți-ai propus să avansezi la materia care te pasionează, poate biologie, psihologie, engleză, germană, matematică sau poate vrei să înveți despre bani, bănci, economie, cum să cânți sau cum să ai un time management mai bun. Orice vrei să înveți, te va ajuta să rămâi motivat alături de un prieten care are aproximativ aceleași scopuri ca și tine. Veți trage unul de altul și te asigur că petrecând câteva minute vorbind despre aceeași pasiune și setându-vă niște scopuri vă va ajuta să rămâneți constanți.

6. Fii pozitiv când îți bei cafeaua de dimineață

Indiferent că îți începi ziua la 7, 10, 12 sau 16, fă-o cât de bine poți tu. Bea-ți cafeaua impunânu-ți o stare de bine și savurează aroma ei într-un ambient care să te facă să zâmbești; vei avea un cu totul alt mod de a-ți petrece ziua.

7. Ia niște pauze de somn

Chiar dacă acestea poate par a leneveală, o jumătate de ora de somn îți va îmbunătăți vizibil concentrarea și cheful de muncă. Pe lângă asta, ochii și creierul tău se vor odihni din suprasolicitare, și uite așa toată lumea e fericită(sau mai puțin ai tăi care sigur vor zice că dormi că ai stat prea mult pe telefon).

8. Apucă-te de o carte cu alți prieteni

Pe același concept ca la punctul 5, dacă îți setezi alături de niște prieteni scopuri pe termen lung, veți avea un cu totul alt stil de progres. Sigur ai câțiva prieteni cu care ai vorbit că vreți să începeți o carte, acum e momentuuuul!

Îi aștept și pe ai mei prieteni să ne apucăm de „Cocoșatul”. :))

Pentru al 9-lea punct te invit pe tine să ne spui ceea ce te ajută să fii mai productiv, fie că e vorba de școală, muncă, proiecte, hobby-uri sau altele; completează tu lista cu al 9-lea lucru de făcut ca să aflăm cum să fii mai productiv.

Iar ca un bonus, îți sugerez să faci ceea ce îți place cel puțin o oră pe zi. Cultivă-ți zilnic pasiunile. Dacă iubești să te uiți la filme, fă-o, dacă îți place să te plimbi, fă-o; să cânți? să scrii? să faci sport? să ții discursuri? orice. Chiar dacă poate crezi că nu ai talent, dacă îți face plăcere, fă-o zilnic.

Mulțumesc pentru această idee de articol lui Andrei Lupu, să sperăm că vom avea cu toții o vacanță cât mai productivă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *